Sufletele nu se etichetează, se îngrijesc.

Ție… când ți s-a pus ultima dată o etichetă? Ce amprentă a lăsat asupra ta și a personalității tale? Dar tu?  Tu când ai pus ultima dată o etichetă? A fost una pozitivă sau negativă? Te-ai gândit la amprenta pe care o lași pe sufletul celui de care ai agățat-o? 

Evenimentele, situațiile de viață, întâmplările și interacțiunile cu ceilalți lasă în urmă amprente emoționale care ne influențează comportamentul, atitudinea față de ceilalți și față de propria viață. Când suntem tratați cu iubire și înțelegere, acceptați, inima ni se umple de bucurie, liniște și satisfacție. Ne simțim încrezători, încurajați, avem o imagine de sine bună și experimentăm o stare generală de bine. Când suntem respinși, pe de altă parte, lucrurile se schimbă. Ne întristăm, suntem dezamăgiți, ne simțim dați la o parte, lipsiți de valoare, ne pierdem încrederea în noi, iar dacă nu știm cum să ne raportăm la eticheta pe care cineva a scris respins… comportamentele noastre vor purta amprenta acelei etichete.

Unora li se întâmplă să fie respinși dinainte de naștere chiar de propria mamă, de părinții care ar fi trebuit să le ocrotească viața. Observăm că respingerea unui suflet aduce după sine moartea, după cum acceptarea aduce viața. Alții sunt respinși după naștere, abandonați fie pentru că au venit pe lume fără a fi doriți, sau poate într-un moment nepotrivit, fie pentru că au fost considerați imperfecți, suferind de vreo maladie gravă. Apoi, începând din copilărie până la maturitate, fără să conștientizăm – de cele mai multe ori – ducem fiecare o luptă pentru acceptare. În fiecare etapă de vârstă ne putem întâlni cu situații în care putem fi respinși sau acceptați. La grădiniță, spre exemplu, unii copii sunt respinși de alții care refuză să stea lângă ei sau să se joace cu ei. La școală, liceu sau facultate, într-un grup sau într-un colectiv de lucru, de asemenea, putem experimenta respingerea sau acceptarea de către ceilalți. Adevărul este că suntem în situația de a fi respinși sau acceptați încă dinainte de a ne naște, iar pe parcursul vieții fiecare om poate resimți teama de a fi respins sau satisfacția de a fi acceptat. 

Fiecare etichetă socială pozitivă sau negativă – un epitet, o caracterizare sau evaluare – lasă o amprentă emoțională distinctă. Dacă în cazul acceptării efectele sunt pozitive – cultivând sentimente de încredere, de apartenență, de împlinire, creșterea stimei de sine, în cazul respingerii, amprenta este însoțită de durere, de frustrare, de teamă, dezamăgire, marginalizare etc. Când suferim o respingere, modul în care o integrăm depinde de răspunsul nostru, dar și de modul în care cei din jur se raportează la „nereușita” noastră.

Putem lua drept exemplu situația unui tânăr absolvent de liceu, care în urma examenului de bacalaureat sau de admitere la facultate a primit eticheta „respins”.

„Nu ți-ai luat bacalaureatul?  Nu ai fost admis la facultate? Nu ai învățat destul, nu ești deștept, nu ți-ai dat silința, nu te duce capul… nu ești la fel de bun ca X!”

Vă sunt familiare expresiile? Probabil că da. Indiferent că le-am auzit rostite de alții sau poate le-am rostit chiar noi. Dacă ești părinte și ai răspuns astfel copilului tău, când lui i s-a lipit eticheta pe care scria „RESPINS”, nu ai făcut decât să îl mai respingi și tu, încă o dată.

Astfel de etichete se prind ușor de sufletele copiilor noștri, și nu numai. La fel de ușor se prind și de sufletele oamenilor mari. Iată un alt exemplu:

„Nu ai trecut de interviul de angajare? Sigur nu te-ai ridicat la nivelul pregătirii pentru a ocupa postul respectiv, ai așteptări prea mari de la tine, ești nerealist… Caută-ți un job mai potrivit pentru tine!”

Exemple ar mai fi multe, cu diverse nuanțe… Oamenii nu sunt respinși doar în urma examenelor sau a interviurilor. Suntem respinși și respingem după diverse criterii, în diferite circumstanțe. Punem și ni se pun etichete care se lipesc ușor, dar se desprind foarte greu de suflet.

Cum desprinzi de pe inima unui copil o etichetă pe care ai scris „nu o să ajungi niciodată ca X… ești sub orice critică”? Cum desprinzi de pe inima unei tinere eticheta pe care ai scris „uită-te la tine cum arăți, ești cam plinuță… ar trebui să slăbești că altfel nu se uită nimeni la tine”? Cum desprinzi de pe inima unei soții eticheta pe care ai scris „nu ești bună de nimic, îmi pare rău că te-am luat de soție”? Cum desprinzi de pe inima unui soț eticheta pe care ai scris „tu nu ești capabil să aduci bani, deloc nu te descurci”?

Cum desprinzi de pe sufletul unui om eticheta respingerii, pe care scrie cu litere de-o șchioapă „nu ești îndeajuns de bun”, „nu ești destul de frumos”, „nu ești capabil”, „nu o să ajungi niciodată ca…”, „nu poți să…”? 

Etichete pot fi multe, de multe feluri, și odată ce s-au agățat de cineva, unele nu se mai desprind niciodată. Cele pozitive lasă amprente bune, însă cele negative dimpotrivă… Un suflet firav, care nu este îngrijit cu cuvinte pline de înțelepciune, de har, de iubire, din care să izvorască viața, se va ofili și se va stinge strivit sub povara unor etichete mult prea mari și grele, adesea nedrepte. Și e plin de suflete strivite de cuvinte nimicitoare, suflete care se plimbă printre noi, așteptând o vorbă bună, o încurajare, o mângâiere, un îndemn curat, o binecuvântare, un cuvânt de înviorare.

O etichetă socială negativă poate reflecta imperfecțiunea unui om, minusurile, defectele… Uneori poate avea acoperire în realitate, mai mult sau mai puțin, alteori deloc. Oricum ar fi, ea vorbește ceva (și nu de bine) și despre cel care o pune. O etichetă negativă poate scoate la iveală răutatea, egoismul, dorința de superioritate, lipsa de sensibilitate, de înțelepciune, de dragoste, agresivitatea, nepăsarea, invidia sau mândria celui care o agață. 

„Tu iubești numai cuvinte nimicitoare, limbă înșelătoare!”

Psalmii 52:4

N-ar trebui să iubim cuvintele nimicitoare, nici să rostim cuvinte care dărâmă, ci doar pe acelea care ridică și zidesc, înalță și dau aripi. Ori de câte ori rostim cuvinte de ocară, semețe și pline de răutate față de alții, nu facem decât să otrăvim suflete, pe ale lor și pe ale noastre. 

„Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură;
ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie,
ca să dea har celor ce-l aud.”

Efeseni 4:29

Dumnezeu ne iubește exact așa cum suntem, cu toate imperfecțiunile noastre. El nu ne respinge, doar pentru că nu îndeplinim criteriile perfecțiunii și sfințeniei Sale. El S-a îngrijit de sufletele noastre, numindu-ne copii ai Săi, iubiți, aleși, răscumpărați și mântuiți. La rândul nostru, suntem chemați să privim la oameni prin El, prin crucea Lui, prin care orice om are șansa unică a desăvârșirii. Când privim la ceilalți prin Isus Hristos, etichetele noastre negative cad, pentru că începem să-i vedem cu ochii lui Dumnezeu.

Da, suntem pe minus în anumite aspecte care ne definesc personalitatea. Fiecare dintre noi. La minusurile noastre, lipsește linia verticală care schimbă minusul în plus, iar această linie poate fi adăugată doar de Dumnezeu.

În timp ce oamenii îți calculează minusurile, tu stai liniștit că Dumnezeu e cel care aduce plusul – prin har!