Gânduri. La final de 2020…

Suntem aici toți. Toți cei care am rămas.

Lăsăm în urmă un an neobișnuit, greu, copleșitor. Un an în care am pierdut, dar am și câștigat. Am pierdut în dimensiunea pământească, dar am câștigat în dimensiunea eternă a vieții.

În mijlocul zilelor de foc, de încercare, de durere, de neputință, când eram pe punctul de a ceda și de a ne lăsa cuprinși de tristețe și deznădejde, chiar atunci și acolo, în mijlocul zdrobirii, fără să ne dăm seama pe loc, primeam mai mult decât pierdusem… Primeam pace, încredere, speranță, o credință întărită de credincioșia unui Dumnezeu unic, al cărui ajutor promis nu lipsește în nevoi. Un Dumnezeu care șterge lacrimi, care înconjoară pe dinainte și pe dinapoi, care nu obosește iubindu-ne, iertându-ne, dăruindu-ni-Se clipă de clipă, la nesfârșit…!

Poate ai pierdut anul acesta oameni, vise, planuri, un loc de muncă, bani, sănătate… Dacă în mijlocul pierderilor ai reușit să rămâi credincios în El, să vezi, dincolo de pierderi, mâna Lui ocrotitoare, aripile Lui întinse peste viața sufletului tău, ochii Lui veghind de deasupra, urechile Lui ascultându-ți rugăciunile, pacea Lui susurând blând în inima ta, pașii Lui alergând spre tine cu vești bune, atunci ai câștigat mai mult decât ai pierdut!

2020 poate nu a fost un an bun, dar Dumnezeu a rămas bun, pentru că El nu se schimbă!

„Căci bunătatea Ta este înaintea ochilor mei (…)”
(Psalmii 26:3)

Când tragem linia în dreptul acestui an, să nu numărăm doar pierderile, ci și binecuvântările. Pierderile pot ieși mai ușor în evidență, pentru că suferința iese mereu la suprafață. Ne-ar putea ajuta un pix și o foaie să scoatem în evidență și binecuvântările, a căror strălucire se întrevede mai greu când e ascunsă într-o inimă frântă.

O rugăciune ascultată…
Un cuvânt de încurajare auzit la momentul potrivit…
O veste bună…
Un ajutor primit pe neașteptate…
Pacea care întrece orice pricepere…
Un strop de înțelepciune în plus…
Un prieten adevărat…
Un dar prețios…

(…) Continuați și veți descoperi atât de multe daruri nemeritate, atâtea binecuvântări!

Eu închei anul cu inima plină de mulțumire, încredere și putere reînnoită, pentru că L-am văzut pe El acolo, lângă mine, în mijlocul pierderilor. Văzându-L, am câștigat nespus mai mult decât am pierdut! Tot ce îmi doresc acum este să rămân lângă El, pentru că de aproape Îl pot vedea mai bine, Îi pot vedea mai bine frumusețea.

Pentru 2021, vă doresc să-L vedeți mai mult pe Dumnezeu, în tot ce veți avea de trăit!

„Încununezi anul cu bunătăţile Tale și pașii Tăi varsă belșugul.”
Psalmul‬ ‭65:11

E din nou Crăciun

Pentru mulți oameni acest Crăciun este cel mai greu de până acum. E primul Crăciun fără un bunic, un părinte, fără un soț, un copil, un frate sau o soră… E primul Crăciun în care bucuria sărbătorii este umbrită de suferința firească pe care o lasă în urmă pierderea cuiva foarte drag. E un Crăciun trist, paradoxal.

Într-un efort palid de a mai înveseli puțin atmosfera acestui Crăciun, marcat de statisticile negre revendicate de necruțătorul #covid19, prin orașe, pe străzi, în vitrine au răsărit brazi cu lumini care sclipesc jucăuș, îmbietor.

Casele au fost împodobite și ele cu lumini și ornamente strălucitoare, mult mai devreme decât în alți ani, semn că oamenii tânjesc după bucurie.  

Oriunde privim cu ochiul liber, vedem o lume întreagă pregătită de sărbătoare.

Pe dinafară e Crăciun. E frumos. Totul strălucește.

Pe dinăuntru, însă, câți dintre noi mai avem Crăciun?
Mai strălucește în noi ceva din steaua Lui?
Ne mai pregătim sufletele de sărbătoare sau ne-am oprit doar la ce se vede pe dinafară?

Întreb… pentru că sufletul nu poate fi împodobit cu ghirlande, globuri, beculețe. Sufletul strălucește a sărbătoare, doar dacă e luminat de credința în Isus. Cum vom putea reflecta iubirea și pacea Lui, când ne aglomerăm cu atât de multe… încât nu ne mai rămâne nici loc, nici timp pentru El?

Fără El, e trist de Crăciun. Sunt atât de mulți oameni triști de Crăciun… Și noi, pierduți printre atâtea străluciri de o clipă, nu vom putea, nici de această dată, să le arătăm drumul spre El.

Mi-e sufletul lacrimă de ceară.
Avem atât de mult Crăciun de jur împrejur, dar din ce în ce mai puțin în noi…