Înstrăinare

Ne înstrăinăm pe zi ce trece
De tot ce-i bun, curat și sfânt,
Imuni la tot ce se petrece
În jurul nostru, pe pământ.

Avem ochi, mâini și picioare…
Ce folos, când sufletele-s goale?
Inerți, cuprinși de nepăsare,
Am ajuns orbi, ciungi și oloage.

Sub măști, cu inimile împietrite,
Ne-ascundem, alții să nu vadă,
Că-n lume nu e lacrimă să cadă
Să ne mai miște ori să ne mai doară.

Cu ușile închise și cu zăvorul tras,
Ne-am izolat, indiferenți din fire,
Pe rând cu toții ne-am sustras
De la a-ntinde mâna celui care moare.

Se sting cei ce trăiesc fărădelege,
Ademeniți de pofte în păcate grele,
Contaminați de vicii și de rele,
Și-afară nu e nimeni să-i dezlege…

Ne-nstrăinăm, fără să recunoaștem,
De dragostea dintâi, de zelul
Ce ne făcea să mergem și să spunem
Oricui, în orice vreme, despre Domnul!

Pozăm adesea-n pilde vii, în sfinți,
Însă, destul de rar ne apropiem
De cei bolnavi, căzuți, înfrânți
C-o vorbă bună să îi ridicăm.

Ne închinăm de Crăciun, de Paște
Mergem în pelerinaj la moaște…
Cântăm imnuri, rostim rugăciuni
Dar câți mai credem, astăzi, în minuni?

Purtăm pe buze aspre judecăți,
Crezându-ne mai buni ca ceilalți,
Piatra de jos grabnic o ridicăm
Și-n alții, într-o clipă, o aruncăm.

Mai egoiști, pe zi ce trece,
Mai plini de sine, mai sătui,
Cu sufletu-amorțit și rece,
Ne înstrăinăm de voia Lui!

Nu, n-are rost să ne amăgim,
Dac-am uitat, mergând pe drum,
Menirea să ne-o împlinim…
Trăim un creștinism infirm.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s